– Ce este timpul? – Bunicul spune că este un copil care joacă arșice pe plajă Dialog între doi copii, pe malul Mediteranei, în filmul „Eternitatea și o zi” regizat de Theo Angelopoulos
Odată cu Teodora moare o parte din fiecare jurnalist sportiv care călca stadioanele României la sfârșitul anilor 90. Era perioada Cooperativei, vremea când clasamentul primei ligi se stabilea în ședințe interminabile de Comitet Executiv ținute în fostul sediul al FRF din spatele hotelului Flora. Pe atunci, oasele nu dureau la frig, inima nu palpita la caniculă. Nu aveai de unde să bei un ceai cald sau o apă rece în fața clădirii impersonale care semăna cu hala unei fabrici de confecții. În fața ei, așezați în fund pe trotuar sau sprijinți de ziduri, zeci de ziariști sporovăiau zeci de ore despre tot și nimic în același timp, așteptând plictisiți marele moment: o goană nebunească după Ștefan și Pădureanu, păpușarii tăcuți care părăseau incinta federației.
Erau zeci de băieți și câteva fete. Teodora, Dochița, Anda, Ioana, Elena, personaje împinse de pasiune într-un fotbal în care Hagi le invita, frust, la cratiță. Telefonul lui Teo de atunci, un Nokia lat cât o tastatură de calculator, avea salvat pe ecran un singur cuvânt: „Vișinica”. Puștoaica era rapidistă, un sentiment pe care-l camufla atunci când punea întrebări. Într-o lume cuprinsă de misoginism, apela la mecanisme de compensare. Venea prima la birou și nu refuza nicio deplasare pentru un subiect. Odată ajunsă pe teren, se purta aproape frățește cu colegii ei de breaslă băieți.
În ultimii ani, își descoperise vocația pentru fotografie. Le povestea apropiaților că zecile de ore petrecute pe paturile de spital, după cele șapte intervenții chirugicale, dintre care trei pe creier, i-au deschis calea spirituală spre imagine. În fiecare dimineață, harul ei se revărsa în newsfeedul prietenilor de pe Facebook. Într-o zi mohorâtă de luni sau de joi, fotografiile din Grecia sau din Londra te trimiteau într-un alt timp. Teodora era o constantă chiar dacă te întâlneai cu ea din an în Paște. Zâmbetul ei timid era mereu același, de copil, deși devenise o femeie în toată regula. Singurul semn că se lupta aprig cu un sindrom care încerca să o înstrăineze de frumusețea acestei lumi era părul ei brunet. Uneori, o întâlneai tunsă scurt, alteori avea părul lung pentru ca după câteva luni să o regăsești din nou cu părul periuță.
Am discutat ultima oară în această vară. Găsisem o poză veche de când lumea cu ea luându-i un interviu lui Adrian Mutu. S-a amuzat teribil de imagine, la fel cum făcea când mă ruga să-mi facă o poză la diferitele evenimente la care ne mai întâlneam. O refuzam mereu. Cojită, fotografia din 1999 sau 2000 surprinde vremurile. Teodora avea un reportofon gros cât 10 smartphonuri puse unul lângă altul, Mutu ducea în mână o pungă, strămoșul genților Louis Vuitton de astăzi. Fotbalistul avea tot viitorul în față, iar Teodora purta părul scurt. Pe atunci, așa voia ea.
Într-o altă poză, făcută anul trecut în Creta, Teodora are părul creț, bătut de briză. Privește marea, iar cocorii de pe umărul ei stâng își iau parcă zborul peste valurile blânde ale Mediteranei. Nu știu dacă Teo cunoștea povestea lui Sadako Sasaki, puștoaica răpusă de leucemie la doar 12 ani, după ce supraviețuise bombardamentului atomic de la Hiroshima. Impresionat de cocorii de hârtie făcuți de Sadako înainte de moarte, poetul din Daghestan, Rasul Gamzatov, a scris:
Un stol de cocori se topește-n depărtare Atât de departe încât abia-i mai pot zări Atunci când zilele mele se vor topi în zare Sper că acei cocori un loc printre ei îmi vor găsi
La câteva sute de kilometri de plaja din Creta, într-un spital din Israel, Teodora Maftei și-a petrecut ultimele zile din timpul ei. Ea este a 46-a victimă de la Colectiv și, din nefericire, nu va fi ultima. La scurt timp după aflarea veștii, fratele ei a transmis un mesaj: „Vreau ca începând de astăzi să zâmbim. Să ne bucurăm de tot ce avem. De toți pe care-i avem. Să facem lucruri noi. Să ne descoperim pe noi. Și toate pentru Teo!”.
Odihnește-te în pace, Teodora! Vom zâmbi pentru tine!
Teodora Maftei alături de Alessandro Del Piero, la începutul anilor 2000 Teodora lângă Michael Owen, în Giulești. Liverpool avea să câștige Cupa UEFA la finalul acelui sezon Teodora, lângă Ronaldinho, înainte de meciul Rapid – PSG întrerupt brusc de o pană de curent
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER